Clopoțelul care-ți trezește potențialul.

Cum te ajuta un coach clopotelul care iti trezeste potentialul

Ai spune din capul locului că vei putea să-ți împarți responsabilitățile și la nervi chiar să dai vina pe el dacă nu-ți ies planurile așa cum ți-ai propus. Deci, până la urmă, cum te ajuta un coach?

De câte ori nu ți-ai dorit ca in grupul tău de prieteni să găsești acel suport competent și obiectiv care să  nu te judece ci doar să-ți monitorizeze parcursul prin atenționarea în cazul abaterii de la drumul inițial.

Poate ai ținut o lungă perioada un jurnal în care cu emoții constructive ți-ai scris  listele de “AȘA DA!” sau “AȘA NU!” .

Pentru prima săptămâna apoi pentru prima lună și apoi elanul îți scădea doar pentru ca nu mai aveai răbdare cu tine sau poate că rezultatele la  care te așteptai nu erau vizibile și pentru cei din jur.

Cum te-ai gândit să rezolvi:

  • ai cerut recomandări de cărți motivaționale;
  • ți-ai făcut o lungă listă de cărți de dezvoltare personală;
  • te-ai apucat de ascultat podcasturi în mașină;
  • te uitai pe youtube la filmulețe motivaționale a speakerilor de renume (Tony Robbins, LSS, Andy Szekely, Simon Sinek).

Știi de ce toate informațiile acumulate erau prezente in viața ta prin acțiuni pozitive doar pentru o scurtă perioadă?

Răspunsul este simplu. Pentru că resursele și valorile tale necesare în vederea atingerii obiectivelor nu erau identice cu ale celor găsite în exterior.

Cum te ajuta un coach

Coach-ul te ajuta în procesul de descătușare a potențialului tău și în evidențierea resurselor ce le deții.

În loc să despici firul în patru sub influența nepotrivită a persoanelor dornice sa-ți ofere sfaturi mai bine îți alegi agenda, pixul și treci la acțiune.

Aici e bine să fii monitorizat de către „clopoțelul” care-ți trezește potențialul.

Acesta îți reactivează valorile interioare și te însoțește spre o viață așa cum ți-ai dori.
Va avea grijă să-ți lumineze calea și să te însoțească astfel încât să faci mai puține greșeli și să-ți atingi obiectivele mai repede.

De ce faci mai puține greșeli dacă ai alături un coach

  • îți oglindește realitatea fără să te judece.
  • te ajută să-ți redescoperi valorile și acțiunile tale să fie în concordanță cu ele astfel încât starea de nemulțumire atât la locul de muncă cât și în viața personală să nu se instaleze.
  • te va munci si te va monitoriza până când vei performa.
  • te va ajuta să vezi acțiunile tale și ale celor din jur și din alte unghiuri.
  • îți poate sugera activități care te pot deconecta de la problemele zilnice și care te pot conecta cu tine însuți.
  • te va ajuta să-ți instalezi noi obiceiuri sau să elimini unele întreținute mult timp.
  • îți vei întocmi planul de actiune și cu ajutorul resurselor interioare și exterioare vei fi varianta ta cea mai bună.

Coachingul este un parteneriat în cadrul căruia îndrumătorul te însoțește să-ți atingi potențialul maxim.

Atenție!

Nu toate persoanele sunt îndrumabile.

În timpul acestui proces, în care te ajuta un coach, iți vei câștiga libertatea de a decide cum vrei să arate viața ta.

Odată ce vei atinge această performanță lista ta de greșeli va fi mult mai redusă.

A greși nu este greșit, pentru că greșeala este ocazia de a te dezvolta și de a învăța lecția și dacă reușesti să nu o repeți atunci poți spune că ai performat.

Distribuie

Articole de interes

imagine iulia latcan cafea si coaching

Cafea si coaching – gratuit.

Coaching gratuit! Îmi place să “ vorbesc cafeaua” și am obiceiul de a-mi alege partenerul de vorba mai ales că savurez o singură ceașcă de

înscrie-te pentru noutăți